” În adevăr, Moise a zis părinților noștri: ,,Domnul, Dumnezeul
vostru, vă va ridica dintre frații voștri un proroc ca mine; pe El să -L
ascultați în tot ce vă va spune. Şi oricine nu va asculta de Proorocul acela,
va fi nimicit cu desăvârșire din mijlocul norodului.”- FAPTELE APOSTOLILOR
3:22-23.
Cât de frumos ni se spune in aceste versete de Domnul Isus,
adăugându-se în același timp și o amenințare, care pentru un creștin adevărat,
este teama adevărată de Domnul și un sfat util spre pocăința adevărată.
În timpul Său pe acest pământ păcătos, Domnul Isus a învățat multe
noroade, vorbindu-le în pilde care erau înțelese numai de cei cărora Domnul le
îngăduia să înțeleagă.
Una din
pildele mele favorite, este cea a FIULUI RISIPITOR., găsită în Evanghelia după
Luca, capitolul 15, versetele 11-32.
Multă lume,
chiar și creștină fiind, înțelege această pildă ca fiind una cu explicație
simplă- fiul cere partea din averea ce i se cuvenea, pleacă, cheltuie totul,
rămâne sărac, se întoarce acasă și atâta.
Dar nu
iubiții mei frați și surori, această pildă nu este cu referire pământească, ci
la una duhovnicească.
Durerea cea
mai mare a unui părinte este să-și vadă copilul plecând de-acasă, nu? Si eu
sunt plecată de-acasă de peste 10 ani, și simt durerea părinților mei în inima
lor.
Cam aceeași
durere o simte Tatăl Ceresc, când vede că unul sau mai mulți din fii Lui pleacă
de pe calea credinței și o ia pe cea a lumii. Ca părinte îți crești copilul în
dragoste deplină, îl păzești și-l ocrotești cu o dragoste imensă, iar dup-aceea
îți spune- ”Tată, dă-mi partea de avere, ce mi se cuvine”-vs. 12 și pleacă. La
fel și cu Dumnezeu. Te ia sub aripa Lui ocrotitoare, te crește să devii ceea ce
vrea El să devii, iar într-o zi decizi că această cale a credinței e prea grea
pentru tine, și-I spui Domnului- Tată, vreau să caut și altceva, ceva ce n-am
cunoscut. Dacă un părinte rămâne cu inima frântă, oare nu și Domnul? După cum
părintele își sună copilul să vadă dacă este bine, la fel și Tatăl Ceresc te
supraveghează de sus din Ceruri și te păzește să nu ți se-ntâmple nimic rău.
În vs 13, ni
se spune că fiul a plecat, a dus o viață destrăbălată, cheltuindu-și toată
averea. În continuare, în versetele 14-16, ni se descrie foametea și necazul
acestui fiu, doar pentru că nu a vrut să rămână acasă lângă tatăl său. Cum
credeți că viața celor ce-L abandonează pe Tatăl va fi în afară, în lume? Va fi
–la vie en rose- totul roz? Nu dragii mei, vor avea bucurii momentane, poate
câțiva ani-dacă au norocul, după care cad in disperare , necaz, falimente
financiare, boli, divorț, vor pierde totul. Dar abia atunci, când acel om se va
vedea in necaz mare, atunci îl va căuta pe Dumnezeu, zicând Domnului întocmai
ca acest fiu: ” Tată, am păcătuit împotriva cerului și împotriva Ta, și nu mai
sunt vrednic să mă chem fiul tău”-vs. 18,19.
Cum credeți
că inima acelui tată a fost? Plină de bucurie, că și-a văzut fiul acasă, nu? Încă
l-a și îmbrăcat cu cele mai bune haine, i-a pus inelul cel mai frumos pe deget,
și încălțămintea cea mai bună în picioare, și a mai tăiat și cel mai gras vițel
avut în cireada lui.
La fel și cu
Dumnezeu. În momentul în care un om caută pocăința adevărată ce vine dintr-o
inimă sinceră si curată, atunci Dumnezeu îl îmbracă cu armura sfânta, îl
încinge cu Duhul Sfânt, și-l încalță cu Cuvântul cel Viu, plus în Ceruri este
cea mai mare bucurie intre îngeri că încă un păcătos s-a întors din drumul său rău, și a ales
calea dragostei, a credinței și a pocăinței.
Să nu uităm
de fiul cel mic, care, când a aflat că fratele lui s-a întors, a devenit gelos,
devenind cam ca un fariseu. De îndată s-a dus la tatăl său, cerând socoteală la
tot ceea ce tatăl făcu-se, acesta din urmă răspunzând: ” Fiule, i-a zis tatăl,
tu întotdeauna ești cu mine, și tot ce am eu, este al tău. Dar trebuia să ne
veselim și să ne bucurăm, pentru că acest frate al tău era mort, și a înviat,
era pierdut și a fost găsit.”-vs.31,32.
La fel și cu
noi. Oare nu se bucură mai mult Domnul de o oaie pierdută și găsită, decât
întreaga turmă? : Luca 15:7 ” Tot așa, vă spun că va fi mai
multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru
nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniți cari n-au nevoie de pocăință.”
Sau cine are nevoie de doctor? Omul bolnav sau cel sănătos? Marcu 2:17- ” Isus, când a auzit acest lucru, le -a zis: ,,Nu cei sănătoşi au
trebuinţă de doftor, ci cei bolnavi. Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei
neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi”.
Așadar scumpii mei mult iubiți, haideți cu toții să căutăm
pocăința adevărată, care vine dintr-o inimă sinceră și curată, și să-L căutăm
zilnic pe Tatăl nostru cel Sfânt, pentru a nu ajunge lăsați pradă lumii
acesteia.
FIȚI BINECUVÂNTAȚI DE DUMNEZEU TATĂL, FIUL ȘI DUHUL SFÂNT. AMIN!
No comments:
Post a Comment